user

APEX Team International

Accounting

View the employees at

APEX Team International

Overview

Denumirea APEX este un acronim ce provine de la Accounting & Payroll Expert Team și reflectă ideea care ne-a unit de la început, respectiv o echipă de profesioniști în domeniul contabil și al salarizării, fiscalitatea fiind o componentă intrinsecă a ambelor. Misiunea noastră Să aducem valoare afacerii clienților noștri este misiunea cu care am pornit la drum în 2004. O asemenea misiune implică două elemente cheie de succes, o echipă puternică și unită de profesioniști care să ofere servicii de excelență, respectiv clienți mulțumiți de serviciile primite. Istoria noastră Echipa APEX s-a născut în anul 2004, din dorința unui grup entuziast de consultanți de a oferi servicii profesionale în domeniul contabil, fiscal și salarizare, prin fructificarea experienței învățate anterior în Big 4. Echipa APEX a cunoscut o dezvoltare continuă. Cartea noastră de vizită este dată de peste 40 consultanți experimentați, o echipă managerială de excepție și un portofoliu de clienți mulțumiți. Aria noastră de expertiză cuprinde toată gama de servicii contabile, salarizare, fiscalitate sau consultanță. Membrii echipei APEX sunt experți contabili, consultanți fiscali, auditori, inspectori de resurse umane, vorbitori fluenți de limba engleză și franceză. Investim în dezvoltare și în formarea de specialiști, avem permanent consultanți înscriși în programul de certificare ACCA sau în stagiu de pregătire pentru obținerea calității de Expert Contabil autorizat CECCAR. APEX Team este acreditată de ACCA ca angajator certificat, obținând cel mai înalt nivel, „platinum”. APEX Team este membră a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), Camerei Consultanților Fiscali (CCF) și a Camerei Auditorilor Financiari din România (CAFR). Suntem de asemenea, membri ai Camerei Americane de Comerț în România (AmCham) și ai Camerei de Comerț și Industrie Franco-Română (CCIFER).