user

Spitalul Monza

Hospitals and Health Care

View the employees at

Spitalul Monza

Overview

Spitalul Monza, parte din grupul internațional ”Policlinico di Monza”, este specializat în efectuarea de intervenții chirurgicale complexe și în asigurarea de servicii medicale integrate de înaltă performanță. Apartenența la un grup medical internațional îi permite Spitalului Monza să beneficieze de experiența a peste 20 de ani de expertiză și inovație în domeniul medical, nivelul serviciilor medicale ridicându-se astfel la standarde europene. De asemeni, colaborarea permanentă între medicii grupului face posibilă realizarea anumitor intervenții cu grad mare de dificultate sau a celor în premieră în România, iar formarea profesională continuă și stagiile de perfecționare în Italia asigură personalului medical nivelul de actualizare a cunoștințelor medico-științifice și de utilizare a noilor tehnologii. Construit pe o suprafață de 18.000 mp distribuiți pe nouă nivele, Spitalul Monza a fost gândit de la început ca proiect medical, având în centrul preocupărilor pacientul și nevoile acestuia. Astfel, au fost create circuite speciale pentru pacienți și pentru personalul medical. Spitalul Monza creează un ambient familial, sigur și confortabil pentru pacienți, și un mediu de lucru multidisciplinar, formativ și profesionist pentru personalul medical. Spitalul Monza reunește medici reputați din medicina românească pentru fiecare dintre centrele specializate: Cardiac Center, Cardiopediatric Center și Brain Institute, centre în măsură să ofere servicii medicale chirurgicale de înalt nivel. Pe lângă acestea, se mai pot efectua intervenții complexe de ortopedie pentru adulți și copii, în cadrul spitalului pacientul putând să efectueze un parcurs complet de vindecare: diagnostic, intervenție chirurgicală și recuperare medicală. În prezent, Spitalul Monza are o capacitate de 140 de paturi, peste 200 de angajați și 50 de colaboratori, care deservesc aproximativ 1.500 de pacienți pe lună.